- Acasa

- Oportunitati de finantare active

- Arhiva

- Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane

Adrese utile:

www.fseromania.ro

Date de contact:

- Autoritatea de management a programului

„Şcoala pentru toţi”
Descarcă documente:

Sursa:

Organismului Intermediar POS DRU – MECT

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

„Şcoala pentru toţi”

În cadrul acestui domeniu major de intervenţie vor fi sprijinite activităţile destinate restructurării şi îmbunătăţirii învăţământului preuniversitar (în conformitate cu structura sistemului de educaţie în vigoare), în vederea creşterii accesului la educaţie de calitate şi asigurării de competenţe cheie şi competenţe profesionale pentru toţi.

În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte, proiectele care vor beneficia de sprijinul FSE răspund nevoii de a construi şi de a structura un sistem de educaţie şi formare profesională iniţială incluziv, care să furnizeze şi să asigure competenţe cheie şi competenţe profesionale pentru toţi. Sunt avute în vedere măsuri de extindere a practicilor educaţionale incluzive, monitorizarea participării la educaţie. Acţiunile de creştere a accesului la educaţie vor fi completate de măsuri destinate îmbunătăţirii serviciilor de orientare şi consiliere şcolară şi servicii alternative (inclusiv îmbunătăţirea accesului la astfel de servicii şi dezvoltării), participării la educaţie şi creşterii ratei de tranziţie către nivelele superioare de educaţie – în special în învăţământul secundar superior (inclusiv prin sprijinul acordat pentru dezvoltarea, implementarea şi îmbunătăţirea mecanismelor de evaluare a achiziţiilor de competenţe cheie şi a rezultatelor de învăţare). Vor fi sprijinite, de asemenea, proiectele care contribuie îmbunătăţirea managementului şi capacităţii unităţilor de învăţământ şi furnizorilor de educaţie şi formare profesională iniţială de a asigura educaţie de calitate şi calificări relevante pentru nevoile pieţei muncii.

Obiectiv:

• Dezvoltarea de mecanisme şi instrumente pentru asigurarea accesului la educaţie de calitate şi la competenţe cheie şi profesionale pentru toţi;
• Dezvoltarea serviciilor de orientare şi consiliere şcolară, mediere şcolară şi a altor servicii şi instrumente alternative care să sprijine creşterea participării la educaţie şi formare profesională precum şi îmbunătăţirea performanţelor şcolare;
• Îmbunătăţirea capacităţii unităţilor de învăţământ şi furnizorilor de educaţie şi formare profesională iniţială de a asigura calificări relevante pentru nevoile pieţei muncii;
• Promovarea în procesul de educaţie a spiritului antreprenorial şi a cetăţeniei active.

Activitati eligibile:

•Elaborarea/actualizarea/revizuirea/testarea/implementarea de instrumente şi proceduri examinarea şi evaluarea elevilor, inclusiv organizarea şi desfăşurarea examenelor de certificare a competenţelor profesionale, prin examene de absolvire, pentru obţinerea certificatelor de calificare profesională de nivel 1, 2, 3, 3 avansat şi a examenelor pentru obţinerea atestatului profesional;
• Elaborarea/actualizarea/revizuirea/testarea/implementarea instrumentelor, metodologiilor şi sistemelor certificarea şi evaluarea achiziţiilor de competenţe cheie şi profesionale, în învăǘÜământul preuniversitar;
• Dezvoltarea/implementarea/integrarea instrumentelor şi practicilor de educaţie incluzivă, crearea/dezvoltarea de mecanisme care să sprijine creşterea accesului şi participării la educaţia şi formarea profesională iniţială;
• Elaborarea/dezvoltarea/actualizarea/revizuirea/testarea şi implementarea de calificări şi standarde profesionale în formarea profesională iniţială;
• Dezvoltarea/actualizarea/îmbunătăţirea/testarea şi implementarea instrumentelor de orientare şi consiliere, precum şi servicii conexe;
• Îmbunătăţirea/furnizarea serviciilor de orientare şi consiliere în învăţământul preuniversitar;
• Îmbunătăţirea/furnizarea serviciilor de mediere şcolară, mentorat, servicii de sprijin şi servicii conexe pentru elevi cu dizabilităţi, elevi de etnie romă şi din mediul rural, persoane aparţinând altor grupuri vulnerabile;
• Formarea şi perfecţionarea personalului din grupurile ţintă;
• Dezvoltarea de curriculum, inclusiv elaborarea de material didactic;
• Activităţi extracurriculare (doar în ceea ce priveşte educaţia nonformală şi informală, dezvoltarea culturii antreprenoriale şi a cetăţeniei active), inclusiv acţiuni inovatoare;
• Campanii de conştientizare în vederea creşterii participării la educaţie şi formare profesională iniţială, promovării normelor elementare de igienă şi menţinere a sănătăţii, inclusiv respectarea diversităţii;
• Introducerea şi extinderea utilizării TIC în activităţile de predare şi învăţare în
învăţământul preuniversitar;
• Dezvoltarea şi implementarea soluţiilor/instrumentelor software pentru îmbunătăţirea proceselor şi activităţilor educaţionale, în unităţile de învăţământ preuniversitar;
• Dezvoltare, actualizare şi management de baze de date în vederea asigurării şi managementului calităţii în învăţământul preuniversitar, inclusiv pentru corelarea ofertei de pregătire cu cerinţele pieţei muncii şi monitorizarea participării la educaǘÜie, şi conectarea cu alte baze de date relevante;
• Formarea/dezvoltarea de reţele şi parteneriate pentru îmbunătăţirea educaţiei şi formării profesionale iniţiale, inclusiv schimbul de bune practici şi integrarea acestora, vizite de studiu, organizarea de seminarii, conferinţe;
• Organizarea de evenimente pentru informarea, conştientizarea, valorificarea şi diseminarea informaţiilor privind proiectul şi rezultatele acestuia;
• Introducerea unor sesiuni/module specifice de formare care au ca tematică egalitatea de gen, egalitatea de şanse, nediscriminarea şi respectul pentru diversitate destinate grupurilor ţintă;
• Integrarea principiului dezvoltării durabile în instrumentele şi metodologiile, procesele de predare şi instruire şi activităţile dezvoltate, în vederea creşterii gradului de conştientizare asupra problemelor de mediu, prevenirea poluării etc.;
• Activităţi inovatoare, interregionale şi transnaţionale.

Solicitantii pot fi:

• Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
• Agenţii, structuri, şi alte organisme aflate în subordinea/coordonarea MECT şi alte organisme publice cu atribuţii în domeniul educaţiei şi formării profesionale iniţiale, inclusiv asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar;
• Inspectorate şcolare judeţene şi instituţii afiliate/subordonate/coordonate;
• Institute/centre de cercetare/dezvoltare în domeniul educaţiei şi formării profesionale iniţiale acreditate;
• Unităţi de învăţământ – şcoli, licee, furnizori de educaţie şi formare profesională iniţială (ISCED 0-3), publice şi private, din reţeaua şcolară naţională;
• Furnizori publici şi privaţi de servicii de orientare, consiliere, mediere şcolară şi servicii alternative;
• Parteneri sociali în educaţie;
• ONG-uri (fundaţii şi asociaţii) care acţionează în domeniul educaţiei şi formării profesionale iniţiale sau conexe;
• Consorţii cu relevanţă în domeniul educaţiei şi formării profesionale iniţiale.

Modul de finanţare al proiectelor:
Alocarea financiară orientativă pentru această cerere de propuneri de proiecte este 20.000.000 lei din care 77,35% din Fondul Social European şi 22,65% din cofinanţarea naţională.

Data limita pentru depunerea cererii de finantare:
Depunerera cererilor de finanţare se realizează continuu, conform principiului „primul venit, primul servit”, până la utilizarea alocării financiare, dar nu mai târziu de data de 30 septembrie 2008.